NATO Must Tackle Eastern Europe’s Defence Infrastructure Gap

20 October 2020 by · Leave a Comment
Filed under: Anunturi, Articole recente 

As Russia flexes its muscles in the region, building up the far from robust defence infrastructure on NATO’s ‘Eastern Flank’ is vital – and will complete the region’s integration into the alliance.

https://balkaninsight.com/2020/10/20/nato-must-tackle-eastern-europes-defence-infrastructure-gap/

Intelligence Sector Reforms in Romania: A Scorecard

17 October 2018 by · Leave a Comment
Filed under: Anunturi, Articole recente, Publicistica 

Since 1989, reforms have sought to align the Romanian post-communist intelligence community with its counterparts in established democracies. Enacted reluctantly and belatedly at the pressure of civil society actors eager to curb the mass surveillance of communist times and international partners wishing to rein in Romania’s foreign espionage and cut its ties to intelligence services of non-NATO countries, these reforms have revamped legislation on state security, retrained secret agents, and allowed for participation in NATO operations, but paid less attention to oversight and respect for human rights. Drawing on democratization, transitional justice,and security studies, this article evaluates the capacity of the Romanian post-communist intelligence reforms to break with communist security practices of unchecked surveillance and repression and to adopt democratic values of oversight and respect for human rights. We discuss the presence of communist traits after 1989 (seen as continuity)and their absence (seen as discontinuity) by offering a wealth of examples. The article is the first to evaluate security reforms in post-communist Romania in terms of their capacity to not only overhaul the personnel and operations inherited from the Securitate and strengthen oversight by elected officials, but also make intelligence services respectful of basic human https://ojs.library.queensu.ca/index.php/surveillance-and-society/article/view/6880

Compendiu de securitate internațională

10 January 2018 by · Leave a Comment
Filed under: Anunturi 

Volumul Strategiile de securitate națională constituie o excelentă introducere în înțelegerea profilului comportamental al unor actori-cheie de pe scena geopoliticii contemporane, ideală pentru facultățile de profil sau jurnaliști…revista 22, nr.1/2018
https://revista22.ro/70268650/compendiu-de-securitate-internaional.html

Strategia ”Iohannis” – strategie de securitate sau „Bilete de papagal”?

16 March 2016 by · Leave a Comment
Filed under: Anunturi 

La aniversarea unui an de la depunerea jurământului, președintele Iohannis a sugerat că, elaborarea Strategiei Naționale de Apărare și semnarea Acordului privind creșterea bugetului pentru Apărare la 2% din PIB sunt cele mai mari realizări din mandatul său. Deși promovată de către CSAT și aprobată de Parlament, Strategia Națională de Apărare 2015 poartă girul „științific” al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN). Înainte de trimiterea SNAp la Parlament, pe 15 iunie 2015, a avut loc, la Cercul Militar Național, o conferință de prezentare a ASSN dar și a unui document, care conținea elemente conceptuale pentru fundamentarea noii strategii. Cu acel prilej, vicepremierul Oprea afirma că: ”…Această Academie (ASSN n.r.) este, practic, un nucleu de fuziune a valorilor științifice românești în domeniul siguranței naționale, de ale cărui produse vor beneficia atât instituțiile naționale, cât și partenerii noștri din cadrul NATO sau UE” [i].          Două luni mai târziu, Agerpres relata că, pe 27 august 2015, a avut loc o altă conferință, organizată tot de către ASSN, de prezentare a elementelor conceptuale pentru fundamentarea SNAp, conferință la care au participat, între alții, președintele României, Klaus Iohannis, vicepremierul Gabriel Oprea și ambasadorul George Maior. Cu acel prilej, președintele Iohannis dă credit acestei academii-fantomă, arătând că: ”Academia de Științe ale Securității Naționale, care reunește specialiști de prestigiu în domeniu, deține toate atributele pentru a avea o contribuție semnificativă în atingerea obiectivelor Strategiei Naționale de Apărare.”

Putem deduce, așadar, că SNAp este un produs de echipă, adică o ”Strategie Iohannis-Academia de Studii de Securitate Naţională”. Până la lămurirea aspectelor legale și morale ale constituirii, funcționării și finanțării acestei academii ezoterice propun să facem o evaluare a singurului ”produs științific” făcut public, Strategia Națională de Apărare. Este acest document o strategie realistă și utilă, un ghid de bună guvernare a sistemului de securitate națională sau el este doar o parodie, demnă de revista lui Tudor Arghezi, ”Bilete de papagal”?

Pentru această analiză am făcut apel la cele mai recente studii despre formularea strategiilor de securitate națională, ale unor autori, precum Clarck Murdoch, Sharon Caudle sau Alan G. Stolberg, studii pe care le-am prezentat în cartea Strategiile de securitate națională în spațiul euroatlantic[ii]. Întrucât este prea devreme să facem o evaluare a impactului strategiei mi-am propus să evaluez, pe scurt, dacă ”Strategia Iohannis” răspunde imperativelor sugerate de către Alan Stolberg, anume că:

  1. strategiile de securitate trebuie să reprezinte viziuni clare (utile instituțiilor de securitate pentru a-și înțelege mai bine misiunea) și un instrument de comunicare strategică;
  2. strategiile de securitate trebuie să fie un ghid în alocarea resurselor de către Parlament.

La primul criteriu, despre viziune și comunicare, ”Strategia Iohannis” are două bile albe și foarte multe bile negre. Prima bila albă o acordăm pentru claritatea motto-ului: ”O Românie puternică în Europa și în lume”. Însă, nu este nimic nou sub soare, toate strategiile anterioare au avut câte un motto vizionar. De exemplu, Strategia 2007 a avut ca motto: „România europeană, România euroatlantică: pentru o viață mai bună într-o țară democratică, mai sigură și prosperă” iar Strategia 2001 a avut următorul motto: „Garantarea democrației și a libertăților fundamentale, dezvoltare economică și socială susținută și durabilă, aderare la NATO și integrare în Uniunea Europeană”. A doua bilă albă o primește pentru aprobarea strategiei în Parlament, în termenul cerut de către Legea privind planificarea apărării nr. 473/2004. Este prima strategie care respectă acest termen. Dar, atât! SNAp trebuia să fie doar documentul strategic de bază (grand strategy), cu obiective strategice și direcții mari de acțiune, urmat de alte documente strategice sectoriale.

Bilele negre sunt acordate, în principal, pentru confuzia conceptuală a strategiei și pentru nerespectarea legii. Aceeași Lege privind planificarea apărării 473/2004 prevedea că, documentele de planificare a apărării la nivel departamental, precum Carta albă a apărării și Strategia militară trebuie să fie aprobate în 6 luni de la acordarea încrederii guvernului, respectiv 3 luni de la aprobarea Cartei în Parlament. Ori nu mai există, la ora actuală, nicio Cartă albă aprobată de Parlament (din 2004) și nicio Strategie militară (din 2000) iar președintele, în calitatea sa de președinte al CSAT ar fi trebuit să sesizeze și să rezolve acest lucru. În plus, alocarea multianuală a resurselor și alcătuirea programelor trebuia făcută prin operaționalizarea obiectivelor strategice din SNAp în documente departamentale, de rang inferior. A existat și o ocazie de a corecta anumite neajunsuri legislative, odată cu modificarea și promovarea Legii privind planificarea apărării nr. 203, în 2015, dar nu s-au făcut decât modificări de formă, pentru a include în proces calitatea României de stat membru al NATO și UE. Astfel că, azi, la aproape un an și jumătate de la depunerea jurământului și la 9 luni de la adoptarea SNAp, nu avem încă o Cartă albă și o Strategie militară sau alte documente sectoriale.

În schimb, tocmai pentru a ne demonstra că există confuzii conceptuale și legislative, a fost adoptat un Ghid al SNAp pentru perioada 2015-2019, care încearcă să clarifice conceptele din strategie și obiectivele strategice, dar nu reușește. Un element simplu: la nici 3 luni după adoptarea SNAp a fost adoptată Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică 2015 – 2020 (SNOSP), care trebuia să fie o strategie sectorială, operaționalizând direcțiile de acțiune prevăzute în capitolul 4.2.2 din SNAp. Însă SNOSP are foarte puține intersecții și obiective strategice, preluate din SNAp.

Însă, cea mai mare confuzie este creată de introducerea, la propunerea ASSN, a conceptului de securitate extinsă, ca „nucleu ideatic” al SNAp, cum afirma președintele acestei academii[iii]. „Securitatea extinsă”, așa cum este definită în articolul 3 din SNAp, cuprinde domenii precum: „apărare, ordine publică, activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, educație, sănătate, economic, energetic, financiar, mediu, infrastructuri critice.” Cam tot ce mişcă-n ţara asta este securitate extinsă!

În primul rând, avem o problemă de originalitate, acest concept de “securitate extinsă”, promovat de către ASSN, nu este decât conceptul de “securitizare”, vechi de peste 20 de ani, al Şcolii de la Copenhaga.

În al doilea rând, se naşte următoarea întrebare: se referă conceptual de securitate extinsăla scopul politicii de securitate naţională sau la direcţiile de acţiune? Se pare că sunt avute în vedere ambele înţelesuri. Adică, articolul 3 se referă la securitatea extinsă ca produs al acţiunii instituţiilor de securitate iar, capitolul 4.2 se referă la direcţiile de acţiune. Confuzia mare, care se produce aici, este atât de natură conceptuală, cât şi juridică: strategia se numeşte de “apărare”, un domeniu distinct, reglementat, între altele, de Legea apărării naţionale 45/1994 şi de Legea privind planificarea apărării 473/2004 (ulterior L. 203/2015) iar securitatea naţională este un domeniu reglementat de alte legi, precum Legea securității naționale nr. 51/1991. “Afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”[iv].

Până aici putem să tragem concluzia că “Strategia Iohannis” nu reprezintă un instrument de comunicare clară, pe care să-l înţeleagă uşor atât instituţiile de securitate române cât şi partenerii externi. De altfel, nici nu am văzut o variantă tradusă în limba engleză a strategiei.

La criteriul al doilea de evaluare, cel legat de alocarea resurselor, problema este mult mai serioasă. Să studiem, mai întâi, alocările bugetare din ultimii ani, după cifrele raportate la NATO, căci altfel suntem foarte buni în ascunderea adevărului, în spatele statisticilor. Din cifrele NATO şi din graficul de mai jos rezultă că România a alocat, în ultimii 7 ani, între 70-80% pentru cheltuieli de personal şi, circa 15%, pentru cheltuieli de echipament. Deși se observă un trend descendent, totuși, aproape 2/3 din bugetul apărării este alocat cheltuielilor de personal. Doar câteva țări ne depăşesc la cheltuielile de personal, anume Albania, Belgia, Bulgaria, Grecia, Italia, Portugalia şi Slovenia. Cheltuielile de echipament, ce cuprind cercetarea-dezvoltarea şi întreţinerea echipamentului se observă o creştere în ultimii ani, dar tot nu se atinge cifra dinainte de criza din 2008.

O altă cifră interesantă este cea legată de PIB alocat apărării/cap de locuitor, unde România are 9400 USD/cap de locuitor, doar Albania şi Bulgaria având bugete mai mici. Din graficul de mai jos se poate vedea cum majoritatea banilor sunt alocaţi pentru cheltuieli de personal, asta în condiţiile în care la graniţa de est apar riscuri şi ameninţări, puse în evidenţă chiar de SNAp 2015.


Sursa: Defence Expenditures of NATO Countries (2008-2015)[v]

Dar să vedem care este situaţia în bugetul anului 2016, buget bazat pe estimarea SNAp şi a ”savanţilor” ASSN. Aici este vorba de o estimare, o promisiune faţă de execuţia bugetară a anului 2015, fiind prevăzută o creştere de câteva procente din PIB (estimarea pentru 2016 ajunge la 1,5%/PIB față de 1,42%/PIB în 2015)[vi]. Deși, presa și organizațiile tip GONGO, raportează triumfător o creștere cu 50% a bugetului apărării aflăm, cu surprindere, că banii pentru pensiile militare au fost inclusi în bugetul apărării, la capitolul de Asigurări şi Asistenţă socială (2.809 mld lei) iar aceasta este prezentată drept o creștere a bugetului. Având în vedere includerea banilor pentru pensii în bugetul apărării, cât și comenzile pentru achiziționarea avioanelor multirol, s-ar părea că bugetul pentru celelalte categorii de cheltuieli să fi scăzut, pentru 2016. Vom vedea la execuția bugetară! Spre deosebire de noi, care ne jucăm cu conceptele și cu statisticile, Polonia și Estonia au crescut bugetul, încă din 2015, la peste 2%/PIB.

Partea şi mai problematică vine abia acum: dacă a fost adoptată o strategie naţională de apărare, bazată pe conceptul ASSN de securitate extinsă, care ia în calcul ca direcţii de acţiune mai multe domenii suplimentare, precum ordinea publică, informaţiile sau chiar educaţia şi sănătatea atunci nu ar fi trebuit să avem şi o mărire semnificativă a bugetului? Sau, ar fi trebuit măcar să schimbăm capitolul bugetar ”Cheltuieli de apărare” cu cel de „Cheltuieli de securitate extinsă”?

Concluzia mea este că Strategia „Iohannis” nu poate fi catalogată drept „Bilete de papagal”. Mai degrabă, ea este un ”Cântec de adormit Mitzura”.

PS  Voi urmări ”cu atenție și preocupare” asocierea președintelui cu „nucleul de fuziune a valorilor științifice românești în domeniul siguranței naționale”, numit Academia de Studii de Securitate Naţională dar și modalitatea în care va fi implementată decizia de creștere a bugetului apărării la 2%/PIB, în anul 2017. De unde va fi luată acea creștere de 0,5%? Poate de la Educație? Sau de la Sănătate?

Note________________________

[i] ”Pericolele care pândesc România: corupția și terorismul cibernetic. George Maior și Gabriel Oprea, la prezentarea a Academiei de Științe ale Securității Naționale”, în EVZ, disponibil la: http://www.evz.ro/pericolele-care-pandesc-romania-coruptia-si-amenintarea-cibernetica-george-maior-si-gabriel-oprea-la-conferinta-de-prezentare-a-academiei-de-stiinte-ale-securitatii-nationale.html

[ii] Zulean, Marian (coord.), Strategiile de securitate in spatiul euroatlantic, Ed. Tritonic, 2015

[iii] Dan Anghel, „Președintele Academiei de Științe a Securității Naționale, George Maior, prezintă concepte ce ar putea sta la baza Strategiei Naționale de Apărare”, Adevărul, 17 iunie 2015, disponibil la: adev.ro/nq39qv

[iv] Pentru o analiza a acestei confuzii vedeți articolul “Securitatea națională”: varză de Bruxelles, Contributors, 14 iunie 2014, disponibil la: http://www.contributors.ro/politica-doctrine/%E2%80%9Csecuritatea-na%C8%9Bionala%E2%80%9D-varza-de-bruxelles/

[v] Defence Expenditures of NATO Countries (2008-2015), COMMUNIQUE PR/CP(2016)011, 28 ianuarie 2016, disponibil la:http://nato.int/nato_static_fl2014/assets/pdf/pdf_2016_01/20160129_160128-pr-2016-11-eng.pdf

[vi] Vezi Document-Sinteză privind politicile și programele bugetare pe termen mediu pentru anul 2016 și perspectiva 2017-2019, disponibil la:http://www.cdep.ro/pdfs/buget/2016/Anexa%203/Ministerul%20Apararii%20Nationale.pdf

 

Prostia: un risc la adresa securității naționale

23 September 2015 by · Leave a Comment
Filed under: Publicistica 

Ah ce frumos, viitorul luminos

Li se-arată celor idioți.

Deci fii supus, față de cel mai sus-pus

Și nu uita că țara te vrea prost!

(”Sarmalele reci”)

Sintagma ”risc la adresa securității naționale” a devenit o formă fără fond, în limbajul politicienilor și al unor jurnaliști. Când apare o problemă, jurnaliștii intervievează câte un politician care explică (semi)doct, cu morga celui școlit la ”cursul scurt” al unui colegiu de siguranță națională, că ea (respectiva problemă) reprezintă un risc la adresa securității naționale. L-a prins SRI pe un schizofren cu o butelie în portbagajul mașinii? Schizofrenul reprezintă un risc la adresa securității naționale! A fost secetă? Ea (seceta n.a.) reprezintă un risc la adresa securităţii naţionale. Avem o problemă a refugiaților în Europa? Păi, bineînțeles că refugiaţii reprezintă un risc la adresa securității naționale! Însăși Strategia națională de apărare (SNAp), din 2015, se laudă că produce o nouă paradigmă, acea de ”securitate extinsă”, o mare creație științifică a Academiei de Studii de Securitate Națională[1]. Dincolo de exagerarea ”noutății” conceptului (teoretizat cu două decenii în urmă de către Barry Buzan și Școala de la Copenhaga ca proces de ”securitizare” a riscurilor non-militare n.a.) SNAp transformă aproape orice problemă în risc la adresa securității naționale, care necesită atenția instituțiilor de securitate națională.

În acest articol vreau să argumentez că prostia reprezintă un adevărat risc la adresa securității naționale. În acest context nu mă refer la prostie ca necunoaștere sau ignoranță, ci la prostia generată, la nivel academic, de predarea unor cursuri pur speculative sau la prostirea -manipularea opiniei publice, prin intermediul teoriilor conspiraționiste. Prostia, însoțită de o selecție negativă a elitelor, produce un capital intelectual toxic și reprezintă o adevărată amenințare la adresa securității naționale.

Într-un articol, publicat în 2011 în revista „22”[2], explicam de ce mi se pare că politica externă și de securitate națională se află într-o criză de inspirație şi de proiecte adecvate secolului XXI. Presupoziția mea era că paradigma de educare a actorilor-cheie din sistem, bazată pe istoricism și speculații geopolitice, este inadecvată. Istoria național-comunistă nu are utilitate teoretică și practică pentru înțelegerea fenomenelor complexe ale lumii globalizate de azi sau pentru luarea deciziilor politice. De asemenea, geopolitica este un domeniu academic marginal la nivel global, fiind redescoperită, după 1990, în Rusia şi fostele ţări comuniste. Puteţi urmări şi azi articole sau discuţii televizate despre “măreţia” politicii externe ceauşite sau despre importanţa Mării Negre ca nod geopolitic, ce va aduce petrolul caspic în Europa, pe drumul cel mai scurt . Propuneam introducerea unor cursuri strategice în curricula şcolilor de administraţie publică şi de relaţii internaţionale, precum analiza politicilor publice şi foresight-ul.

Care ar fi problema? Abordările speculativ-conspiraţioniste ale acestor pseudo-ştiinţe duc la compromiterea noţiunii de cercetare ştiinţifică, conduc la promovarea semidocţilor şi la reproducerea unor discursuri speculative în formularea politicilor publice. Ca atare, deciziile pot fi viciate, mai ales daca politicienii nu beneficiază de o cultură ştiintifică solidă şi de o gândire critică.

Dincolo de transmiterea de cunoștințe şi abilităţi analitice (capital uman) avem o altă problemă practică: anume promovarea politicienilor şi a funcţionarilor publici, preponderent din rândul absolvenţilor colegiilor de apărare sau de siguranţă naţională.

Aceste colegii au fost înfiinţate cu un rost, în contextul aderării României la NATO, fiind destinate pregătirii elitei civile în probleme de apărare sau securitate naţională. Ele au proliferat însă, astfel încât avem azi colegii de apărare, de siguranţă naţională, de ordine publică, ce pregătesc, prin cursuri scurte, ofiţeri dar şi oameni politici sau oameni de afaceri. Ce li se poate reproşa acestor instituții de lifelong learning? Dincolo de existenţa unor cursuri pseudo-ştiinţifice sunt contestabile: numărul prea mare de absolvenţi (400-500 absolvenţi/an), lipsa unor criterii academice clare în privinţa tezelor de absolvire, existenţa unui corp profesional profesionist cu reputaţie internaţională, interferenţa unor personaje controversate în conducerea colegiilor (de exemplu Gabriel Oprea sau Nicole Tender) şi, mai ales, folosirea reţelei de absolvenţi ca bază de recrutare pentru promovarea în domenii care nu au neapărat legătură cu securitatea naţională[3]. Reţeaua colegiilor de apărare sau de securitate națională a devenit, astfel, o condiţie necesară şi suficientă în obţinerea unor poziţii privilegiate în guvernare, în timp ce nici 10% dintre absolvenţii facultăţilor de administraţie publică nu-şi găsesc un loc de muncă. Chiar zilele trecute, o favorită a sistemului, Elena Udrea, povestea într-un interviu pe B1TV cum aceste colegii sunt „frecţii la un picior de lemn”.

Problema şi mai gravă a fost relevată publicului în această vară, când s-a aflat de acordarea doctoratelor la Academia Națională de Informații, pe baza unor teze plagiate[4]. Totodată a fost revelată şi modalitatea în care a fost creată Academia de Studii de Securitate Naţională, membrii săi primind o rentă viageră echivalentă salariului mediu pe economie[5]. Anterior fusese dezvăluită o situație similară la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I” unde, în anul 2010, erau înmatriculați peste 500 de doctoranzi, civili și militari, în științe militare.

Aflam recent că ”rețeaua” absolvenților de colegii de securitate și a deținătorilor de doctorate plagiate, după ce a ”acaparat” administrația publică și sfera politică își propune să fie pro-activă și să formeze o școală de leadership pentru tineri, în domenii precum justiție, administrație publică, politică sau diplomație, sub egida Asociației pentru Implementarea Democrației, condusă de polivalentul Alexandru Cumpănașu[6]. Studiați site-ul indicat (nota 6) și o să descoperiți nume celebre de miniștri, alături de plagiatori. Așadar, procesul pare unul sistemic și sistematic, de recrutare și formare, prin cursuri scurte, după modelul Şcolii Superioare de Ştiinţe Sociale „A.A. Jdanov”, din anii 1950.

Unele personaje din cele de mai sus populează televiziunile de știri, interpretând evenimentele sau manipulând publicul. Între ”maeștrii conspiraționiști” îi găsim pe generalul Emil Strainu, generalul Chelaru, colonelul Pavel Coruț sau generalul Aurel Rogojan ca ”experți” în război psihotronic, bubuli, unguri, masoni sau reptilieni. Unii dintre ei au predat sau au fost invitați și la colegiile de apărare și de securitate națională.

Între ”poveștile” recente din mass-media ies în evidență povestea legată de arma laser cu care Ceaușescu a topit tancurile rusești, în 1968, sau cea legată de uciderea, de către masonerie, a fostului șef al SRI, Radu Timofte (primul doctor în studii de securitate făcut de Gabriel Oprea n.a.), pentru a nu dezvălui ”secretul din masivul Bucegi”. Victimele manipulării sunt atât oamenii fără un background academic solid cât și politicienii. Să ne amintim doar de cazul recent al consilierei generale de PMB, Simona Crețu, dar și de Mircea Geoană, care își explica pierderea alegerilor prezidențiale din 2009 prin atacul energetic al ”flăcării violet”.

Așadar, cred că folosirea unor metodologii și a unor narative cu grad științific îndoielnic în pregătirea politicienilor sau a funționarilor publici civili și militari dar şi manipularea opiniei publice prin teorii conspiraționiste reprezintă o acțiune deliberată de prostire (manipulare) și constituie un risc la adresa securității naționale. Selecția negativă a elitelor, doar pe baza apartenenței la un partid politic sau a unei organizații de alumni periclitează dezvoltarea unei națiuni europene. Când alții acționează pentru transmiterea capitalului intelectual și pentru formarea unor competențe de inovare socială noi perpetuăm prostia și o vindem ca”inteligență emoțională”. William Easterly, un mare economist contemporan, demonstra cum popoarele care au încetat să inoveze au stagnat sau au dispărut.

PS- acest eseu poate fi considerată o contribuţie la “larga consultare publică” despre reforma educaţiei, anunţată zilele trecute de către preşedintele Iohannis.

Aşteptându-l pe … Godet

23 February 2011 by · Leave a Comment
Filed under: Publicistica 

Presupoziţia mea este că istoricismul şi istoricii domină politica externă, tot aşa cum geopoliticienii clasici domină politica de securitate, iar asta dăunează configurării unei paradigme complexe de înţelegere şi explicare a realităţii, de anticipare strategică şi construire a unei viziuni pentru acţiunea strategică.

Citeşte articolul integral  pe site-ul Revistei 22.

Reforma sistemului de securitate: de la CADA la CADI

3 June 2009 by · Leave a Comment
Filed under: Publicistica 

Introducere

Sistemul de securitate nationala de tip democratic reprezinta conditia funamentala pentru o buna guvernare si pentru garantarea libertatii si prosperitatii individului. Determinarea institutiilor securitatii nationale sa lucreze eficient si responsabil, concomitent cu mentinerea libertatilor civile este, insa, o sarcina ambitioasa si provocatoare. Literatura de specialitate considera ca obiectul referential al „reformei sistemului de securitate” este reprezentat de trei provocari:

  1. dezvoltarea unui cadru institutional clar pentru realizarea securitatii, integrand politicile de dezvoltare cu cele de securitate;
  2. managementul tuturor institutiilor de securitate (de aparare, ordine publica si servicii de intelligence);
  3. construirea de agentii si institutii de securitate profesioniste si responsabile catre autoritatile civile legitime.

Articolul poate fi citit in intregime aici

Revista 22: Aderarea la NATO – sfârsitul istoriei?

2 April 2009 by · Leave a Comment
Filed under: Publicistica 

O categorie tot mai vocala de politicieni si jurnalisti considera ca, odata cu integrarea în NATO si UE, România a ajuns la capatul drumului, ca nu mai are nicio alta grija decât sa cheltuiasca miliardele de euro, care ni se cuvin, nu-i asa? N-ati avut impresia, vizionând jurnalele de stiri, ca la orice incident nefericit din Irak sau Afganistan televiziunile se întrec în a genera titluri gen Morti în razboiul altora! (uitând de articolul 5 al Tratatului NATO), iar analisti cu staif cer, de urgenta, retragerea trupelor românesti sau propun „întoarcerea armelor“, în speranta unui semn de mila mariei sale Putin. …
Citeste tot articolul

*George Cristian Maior, Noul aliat: regândirea politicii de aparare a României la începutul secolului XXI, Editura Rao, 2009