Home

Dr. Marian ZULEAN este conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, unde predă cursuri de politici publice, politica de securitate naţională şi politici sociale. Face parte din board-ul editorial al “Annual Review of Political and Military Sociology”.
A obţinut un master MPIA la Universitatea din Pittsburgh, doctorat în sociologie la Universitatea Bucureşti şi a efectuat un stagiu postdoctoral ca Fulbright Fellow la Departamentul de Sociologie al Universităţii din Maryland.
Cartea este utilă, în primul rând, profesorilor și studenților al căror obiect de studiu îl constituie sociologia militară, forțele armate și societatea, relațiile civil-militare, studiile de securitate, relațiile internaționale, managementul crizelor sau sociologia generală, dar și cercetătorilor acestor domenii. În al doilea rând, această crestomație ar trebui să servească decidenților politici și funcționarilor publici pentru înțelegerea fenomenului militar contemporan, dezbaterea la zi pe tema reformării pensiilor militare sau a transformării sistemului de securitate și a legislației sale arătând că nici politicienii, nici militarii nu înțeleg în toată profunzimea lor fenomene precum declinul armatelor de masă, armata ca instituție/ocupație sau militarul postmodern. Și nu în ultimul rând, cartea poate fi folositoare tuturor celor interesați de fenomenul militar și de evoluția sa actuală.

„Volumul Politica de securitate nationala reprezinta o contributie valoroasa pentru cercetarea securitatii nationale in Europa de Est, reamintindu-ne faptul ca, desi nu exista formule miraculoase, studiile de securitate necesita, in mod fundamental, dezbateri inteligente.”
Zbigniew Brzezinski, Consilier si membru in Consiliul de Administratie al Center of Strategic and International Studies, Washington
“Luciana Alexandra Ghica si Marian Zulean ofera mediului academic, mass-mediei si publicului larg din Romania o excelenta colectie de studii privind conceptele, problemele si procesele fundamentale ale securitatii nationale.Lucrarea este un model de analiza pentru studiile de securitate, tot mai mult interesate de natiuni si regiuni ce au fost neglijate in perioada bipolaritatii.”
David R. Segal, profesor emerit si doctor al Center of Research on Military Organization, University of Maryland

