Negociat cu discreţie, dezbătut public în momentele cheie şi intrat în vigoare la sfârşitul anului, în 23 decembrie 2011, acest Acord prezintă premisele unui moment cheie pentru securitatea naţională, comparabil cu aderarea la NATO, în 2004, şi cu integrarea în UE, din 2007. Indiferent dacă raţiunea de a negocia rapid, la nivel de echipe politice şi de experţi, de a prezenta şi dezbate public deciziile doar în momentele cheie are legătură cu luarea în derizoriu de către presa din ţară sau cu contraatacurile şi dezinformările mediatice din partea Rusiei sau Iranului, este cert că Acordul reprezintă un produs de tip win-winpentru România şi SUA, că asigură instrumentul militar de creştere a gradului suplimentar de securitate pentru România, iar, din punct de vedere politic, pune ţara noastră în grupul de state proactive în politica de apărare antirachetă a NATO, asigurând pavăza apărării Europei tot aşa precum Ştefan cel Mare sau Iancu de Hunedoara au apărat creştinătatea europeană, în Evul Mediu. Operaţionalizarea acestui sistem, până în 2015, întăreşte securitatea naţională şi prin efectul de descurajare, oferind în final un instrument împotriva ameninţării armelor de distrugere în masă, declarată deschis în toate strategiile de securitate de după 1990. Totodată, prin Declaraţia comună a României şi SUA de Parteneriat strategic pentru secolul XXIse oferă o garanţie de securitate suplimentară, unică în istoria României. Mai mult decât atât, dacă ne uităm la recentele poziţionări strategice ale SUA, în contextual crizei globale, şi al repoziţionării resurselor militare în zona Asia şi a Orientului Mijlociu, este posibil ca acest Acord să devină mult mai relevant decât însăşi Alianţa. În timp ce NATO tinde să fie mai mult o agenţie de asigurare-reasigurare, poate chiar irelevantă dacă doar europenii se bucură de dividentul păcii, iar americanii achită nota de plată, atunci Parteneriatul strategic este garanţia suplimentară pentru România. Declaraţiile stridente ale unor oficiali ruşi pot demonstra tocmai atingerea punctului nevralgic: pe de o parte, ruşii sunt nemulţumiţi de încălcarea de către SUA unor înţelegeri anterioare iar, pe de altă parte, arată nemulţumirea pentru creşterea garanţiilor de securitate pentru ţări precum România.

Însă beneficiul imediat este cel economic, plecând de la investiţiile în infrastructura locală şi achiziţiile publice din zonă, iar, la scară naţională, contribuind la creşterea ratingurilor României, de către agenţiile de analiză de risc, şi, implicit, a investiţiilor străine. Este de aşteptat ca oamenii de afaceri români şi americani să profite de acest Parteneriat şi să intensifice colaborările, investiţiile şi profiturile comerciale.Bineînţeles că orice decizie strategică nu are numai beneficii, ci şi riscuri. Unul dintre riscurile diplomatice este cel al unor tensionări ale relaţiilor cu Rusia, nemulţumită de acest Acord, chiar dacă SUA şi România au consultat-o, în toate fazele de negociere. Nici Franţa nu ar fi foarte încântată, întrucât prin acest program EPAA i se reduce capacitatea de descurajare nucleară şi îşi pierde poziţia …. Pentru varianta integrala a textului puteti sa descarcati dosarul

Citeşte articolul integral  pe site-ul Revistei 22.

De asemenea, pentru cursurile 2, 3, 7 si 10 puteti sa consultati resursele online pe care le-am pus la dispozitia dumneavoastra.

Pentru a consulta  obiectivele si bibliografia acestui curs accesati acest link. Tot aici, in partea de jos a paginii, gasiti si modul in care se va face evaluarea.

Sistemul de securitate nationala de tip democratic reprezinta conditia funamentala pentru o buna guvernare si pentru garantarea libertatii si prosperitatii individului. Determinarea institutiilor securitatii nationale sa lucreze eficient si responsabil, concomitent cu mentinerea libertatilor civile este, insa, o sarcina ambitioasa si provocatoare. Literatura de specialitate considera ca obiectul referential al „reformei sistemului de securitate” este reprezentat de trei provocari:

1. dezvoltarea unui cadru institutional clar pentru realizarea securitatii, integrand politicile de dezvoltare cu cele de securitate;
2. managementul tuturor institutiilor de securitate (de aparare, ordine publica si servicii de intelligence);
3. construirea de agentii si institutii de securitate profesioniste si responsabile catre autoritatile civile legitime.

Articolul poate fi citit in intregime aici

*George Cristian Maior, Noul aliat: regândirea politicii de aparare a României la începutul secolului XXI, Editura Rao, 2009

Cititi mai multe despre libertate, securitate si societatea civila aici:

Reforma sistemului de securitate in dezbaterea societatii civile