”Academiile” – Aici sunt banii dumneavoastră!

Contributors: http://www.contributors.ro/editorial/%E2%80%9Dacademiile%E2%80%9D-aici-sunt-banii-dumneavoastra/

Este oficial: suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană, din punctul de vedere al performanței cercetării și inovării. Dacă în anii anteriori eram plasați, alături de alte trei țări, în categoria ”inovatori modești”, clasamentul  Innovation Union Scoreboard 2015 ne fixează definitiv pe locul 28. Acest lucru devine mai îngrijorător când aflăm că Bulgaria și Letonia (celelalte două țări codașe) ocupă primul loc la rata anuală de creștere. Au atins pragul de jos și acum încep să crească, într-un ritm rapid. Concluzia raportului Innovation Union Scorecard este că ”…Performanța sistemului CDI în România anului 2014 este semnificativ mai mică decât în anul 2007”. Adică, după 7 ani de la integrarea în UE și de cheltuieli publice cu cercetarea și inovarea stăm mai prost decât în anul aderării (indice 0.20 față de 0.24). Dintre toți indicatorii ce constituie acest indicator, România are o performanță foarte bună la numărul de doctoranzi dar stă foarte prost la numărul de brevete europene și la inovarea din sfera privată. Cum se explică acest lucru? Explicația imediată este legată scăderea cheltuielilor publice cu cercetarea și de dezinteresul firmelor private pentru inovare. Dar asta nu explică totul. Celelalte două țări codașe au investit anul trecut în cercetare, astfel: cheltuielile publice CDI în Letonia au crescut cu 3,9% în timp ce, în Bulgaria, au scăzut, cu același procent. Trebuie să fie și explicații mai complexe, care implică și calitatea guvernanței sistemului și competivitatea actorilor din sistemul CDI.

Categoria inovatorilor codași din UE: Letonia, Bulgaria și România

Sursa: http://ec.europa.eu/growth/industry/innovation/facts-figures/scoreboards/index_en.htm

Conform ultimelor statistici Eurostat cheltuielile publice cu cercetarea și inovarea în România au atins un maxim de 0,57% PIB, în anul 2008, apoi au scăzut, gradual, la 0,39%, în 2013. În Bulgaria, acestea au crescut progresiv, atingând 0,65% (2013) iar, în Letonia, au scăzut către 0,60% (2013), după un maxim de 0,70%, în 2011[i]. Scăderea cheltuielilor publice ale României este evidentă (0.18%).

Cum au fost alocate resursele de cercetare în cei 7 ani ai Planului National CDI (PN2)?

Deși HG 475/2007 pentru aprobarea Planului Naţional CDI 2007–2013 stabilea un model investițional de alocare a banilor pe programe, pe bază competițională (80-90%), în 2012 nu au fost alocați prin competiții decât 22% din banii prevăzuți în plan, fiind preferate alocări instituționale către Academia Română, institute de cercetare ale ministerelor și … alte academii. Mai mult decât atât, programul ”Susținerea Performanței Instituționale” nu a fost operaționalizat deloc, iar apeluri pentru competiții de proiecte nu au mai fost anunțate, din 2013 până azi. Cum a fost cheltuit atunci acel procent de  0,39% din PIB?

Supoziția mea este că o parte din banii de cercetare au fost risipiți pentru sprijinirea unei clientele instituționale, fără să se țină seama de vreun plan sau strategie. O parte din bani au mers către finanțarea …academiilor. Toată lumea a auzit de Academia Română, care este ”forul suprem de consacrare științifică și culturală”, conform Legii de organizare nr 752/2001. Puțină lume știe că avem un total de 6 academii ”de consacrare”, care primesc finanțare de la buget.

Academia Română are azi 79 de membri titulari (din cei 181 prevăzuți de lege) și 80 de membri corespondenți (din 135). Reputaţia naţională şi internaţională a candidatului este un factor important în acceptarea unei candidaturi pentru a deveni membru. Un membru titular primește o rentă viageră de 3000 RON iar un membru corespondent 2500 RON. Academia este organizată pe secții de specialitate și filiale și este finanțată de la bugetul de stat, având de administrat, în plus, și un patrimoniu istoric.

Chestiunea devine problematică când aflăm că, în siajul Academiei Române, proliferează o serie de academii, cum ar fi Academia de Știinte Medicale, Academia de Ştiinţe Tehnice din România, Academia Oamenilor de Știință din România, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti” iar, recent, în plină criză a subfinanțării cercetării, au fost constituite: Academia de Științe Juridice și Academia de Științe Militare[ii]. Majoritatea acestor academii dublează secțiile Academiei Române, secția de științe medicale fiind dublată sau chiar triplată de alte academii. Aceste academii au un potențial de încadrare de 800 de membri titulari și 400 de membri corespondenți, plătiți cu salariul mediu pe economie (acest salariu mediu fiind de 2415 RON în 2015). La un calcul sumar, rezultă o sumă de circa 25.000.000 RON/an, sumă alocată pur și simplu pentru plata rentei viagere a academicienilor.

Dar sfidarea cea mai mare este reprezentată de constituirea Academiei de Științe Juridice și a Academiei de Științe Militare, tocmai în perioada 2012-2015, când cheltuielile publice cu cercetarea sunt reduse drastic, legile lor de funcționare fiind promulgate recent de către președintele Iohannis (vezi Comunicatul de presă din  9 iunie 2015).

Voi prezenta, pe scurt, ”saga” constituirii Academiei de Științe Militare, care a început în anul 2012, când a fost votată  Legea 56 privind organizarea și funcţionarea Academiei de Științe Militare, aflată în coordonarea MAPN, MAI și SRI[iii]. Legea este modificată în 2015, când se schimbă și denumirea instituției în Academia de Ştiinţe ale Securităţii  Naţionale, ca ”for de consacrare științifică”. În Camera Deputaților votul a fost aproape unanim, 286 de voturi ”pentru” și un singur vot ”împotrivă”. Noua Lege nr. 140/2015 prevede astfel că ASSN este o ”instituție publică de interes național” (sic!), că președintele ASSN este ordonator principal de credite iar Ministerul Finanțelor Publice și MECS sunt autorizate să modifice Legea bugetului pe 2015, încât să pună la dispoziție resursele financiare necesare noii instituții. Astfel, prin OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este prevăzut, la articolul 26 aln. (1), că ”Membrii titulari beneficiază de o indemnizație lunară viageră egală cu indemnizația membrilor titulari ai Academiei Române, în limita fondurilor disponibile.”  Interesant este că, în nota de fundamentare, se arată că această nouă academie nu implică cheltuieli suplimentare.

O primă situație problematică este cea legată de selectarea membrilor ASSN. Find o academie ”de consacrare”, fondată de sus în jos, est greu de imaginat cum vor fi selectați academicienii? Cineva trebuie sa fie pus în poziția originară a lui John Rawls și să aplice ”vălul ignoranței” pentru a fonda o asociație echitabilă. Întrucât nu există date publice despre modul în care au fost aleși academicienii, presupun că Statutul Academiei de Ştiinţe Militare[iv] din 18.12.2013 stă la baza selectării academicienilor. În anexa acestui Statut sunt niște criterii destul de clare, comparabile cu criteriile de conferențiar universitar din domenii înrudite, cum ar fi științele sociale. Treaba devine dificilă, pentru că orice membru titular sau corespondent necesită recomandări de la alți 2 membri titulari. Aceasta presupune existența unor ”Adam și Eva” ai ASSN. Adunarea Generală din 29 ianuarie 2015[v] menționează că George Cristian Maior a fost ales președinte al ASM, prof. univ. dr. Gheorghe Toma a fost ales secretar general iar Gabriel Oprea este membru fondator. Cum apreciem gradul de ”consacrare științifică” a fondatorilor?

Consacrarea știintifică poate fi evaluată prin analiza indicelui Hirsch, folosit deja de către CNATDCU și CNFIS ca instrument de evaluare a calității cercetătorilor, pe baza numărului de publicații și a citărilor în reviste relevante științific. O rapidă analiză a indicelui h din Google Scholar ne oferă o imagine aproximativă: doar George Cristian Maior are un indice h comparabil cu al profesorilor universitari din domeniul științelor sociale (h=7), Gheorghe Toma având un indice h=3 iar Gabriel Oprea un indice h=2.

Despre necesitatea reformei sistemului de securitate națională am mai vorbit iar cercetarea și educația sunt instrumente esențiale. Însă abordarea de sus în jos nu reprezintă ”un lucru bine făcut”, o academie de consacrare, unde părinte fondator este Gabriel Oprea, acuzat de plagiat și posesor al unui indice h ce nu il califică nici măcar pentru o bursă postdoctorală. În plus, trenează la DNA, de câțiva ani, un dosar de corupție legat de acordarea titlurilor de doctor și de profesor universitar, unde numele lui Gabriel Oprea este în prim-plan[vi].

Scandalul recent de la Universitatea ”Eftimie Murgu”, din Reșița, arată că rețelele de influență din sistemul de securitate au penetrat și universitățile civile, site-ul Alianței pentru o Românie Curată titrând că ”Universitatea din Reșița este un <cuibușor> călduț pentru foști securiști, reciclați în sereiști, procurori și membri ai masoneriei, numai bun pentru eliberat diplome de studii superioare beizadelelor, polițiștilor…[vii]

În concluzie, am demonstrat că nu suntem capabili să urmăm o strategie de cercetare șiinovare, să alocăm resurse pe bază de competiție ci pe bază instituțională, pentru satisfacerea unei clientele dornice de reputație academică. Am detaliat cazul Academiei de Științe ale Securităii Naționale, pe care o cunosc îndeaproape dar și pentru valoarea sa…”matematică”. Cazul Academiei de Științe ale Securității Naționale este la fel de complex precum o problemă algebrică … cu binoame, trinoame sau polinoame.

____________________

[i] Sursa: Eurostat, disponibil la adresa http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Gross_domestic_expenditure_on_R%26D,_2003%E2%80%9313_%28%25_of_GDP%29_YB15.png

[ii] Pentru o prezentarecritică a acestor academii vezi articolul Suntem o țară de „academicieni”…disponibil pe blogul La colţul străzii la adresa: http://lacoltulstrazii.ro/2012/05/15/suntem-o-tara-de-academicieni-avem-un-ministru-al-educatiei-pe-masura/

[iii] Pentru urmărirea procesului legislativ vezi http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=14240&cam=2

[iv] Vezi Statutul Academiei de Ştiinţe Militare, disponibil la: http://www.monitoruljuridic.ro/act/statutul-din-18-decembrie-2013-academiei-de-stiinte-militare-emitent-guvernul-publicat-n-monitorul-oficial-nr-7-154318.html

[v] ”George Maior a fost ales presedinte al Academiei de Stiinte Militare”, HotNews.ro, Joi, 29 ianuarie 2015, disponibil la: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19231652-george-maior-fost-ales-presedinte-academiei-stiinte-militare.htm

[vi] ”U.M. 15000 euro. În afacerea “Academia Militara”, 100 de ofiteri suspecti de coruptie”, România liberă, 13 martie 2009, disponibil la: http://www.romanialibera.ro/special/investigatii/u-m–15000-euro–in-afacerea–academia-militara—100-de-ofiteri-suspecti-de-coruptie-148610

[vii] Asta e Universitate?! ”Profesorii” șpăgari: procurori, ofițeri de Securitate migrați la SIE, masoni. Studenții: beizadele de generali, de afaceriști, polițiști…România Curată, disponibil la: http://www.romaniacurata.ro/lista-rusinii-de-la-univeristatea-eftimie-murgu-din-resita-securisti-masoni-politisti-procurori-si-beizadele

Interpușii

Ofensiva DNA scoate în evidență un fenomen grav, de mare amploare și care nu este pus în lumina reflectoarelor pe măsura impactului său social: fenomenul interpușilor. Am să argumentez că rețeaua de interpuși reprezintă un adevărat  ”cancer” al societății românești. Interpusul este definit de Dicționarul juridic drept ”…persoana care apare într-un act juridic în locul adevăratului interesat, de obicei pentru a ocoli dispozițiile legii ce opresc săvârșirea actului în favoarea acestuia din urmă”. Subiectul este în atenția sistemului judiciar, fiind prevăzute sancțiuni (minore, după părerea mea) în această materie; dar pe mine mă interesează, în acest articol, mai mult aspectele sociologice, legate de interpuși. Există cazuri celebre de interpuși, în domeniul economic, politic sau al securității naționale, iar impactul acestora trebuie analizat ca fenomen social.

Cazurile de mare corupție, aflate pe rolul instanţelor, arată dimensiunea amplă a fenomenului. Astfel, judecătorul Toni Greblă este acuzat că a desfășurat activități comerciale prin interpuși, dosarul ”Microsoft” este plin de activități desfășurate prin interpuși, iar dosarul recent al fostului ministru Vâlcov arată cum a reuşit el să desfăşoare afaceri prin interpuşi, în ultimii ani, deşi era ministru în funcţie[1]. Sorin Ovidiu Vântu (SOV) devenise intangibil, după părerea fostei angajate, Ioana Maria Vlas, pentru că majoritatea activităților sale erau desfășurate prin interpuși. După arestarea și eliberarea sa, SOV a creat un blog, în care face dezvăluiri sau propune interpretări proprii asupra politicii sau economiei românești. În postarea ”Despre organizaţiile criminale, liderii lor şi cântece de ocnă”[2], SOV face dezvăluiri, din interior, despre fenomenul afacerilor cu statul și existența interpușilor.

Un alt scandal celebru este cel al lui Sergiu Băhăian, condamnat recent la alți 16 ani de închisoare, după o serie de alte condamnări pentru înșelăciune și fals, principala formă de exercitare a înșelătoriilor sale fiind crearea unui grup infracțional și folosirea interpușilor[3].

Fenomenul interpușilor în politică este mai puțin cunoscut, dar nu mai puțin spectaculos. Liderii principalelor partide politice, în anul 2009, erau considerați niște interpuși. Astfel, Emil Boc, Victor Ponta sau Daniel Constantin erau considerați niște păpuşi ”matrioșka” respectiv pentru Traian Băsescu, Adrian Năstase sau Dan Voiculescu. Odată cu votul uninominal, puterea centrală a liderilor naționali s-a disipat către baronii locali, care își impun interpușii în posturi de miniștri sau secretari de stat.

În domeniul securității naționale, fenomenul interpușilor are două faţete: pe de-o parte, avem o rețea de interpuși ce reprezintă interese străine, economice, de spionaj sau terorism, iar pe de altă parte, avem rețeaua diverselor grupuri de interese din zona serviciilor de informații, care, prin ofițeri acoperiți sau firme acoperite, pot introduce distorsiuni în piață și eluda controlul civil.

O anchetă a RISE ilustrează primul caz, descoperind o rețea de interpuși irakieni, suspectați de terorism, reţea preluată de la Omar Hayssam, cu conexiuni profunde în lumea politică[4]. Seria de expulzări din ultimii ani, la propunerea SRI, aduce argumente multiple despre existența rețelelor de interpuși ce reprezintă interese străine.

De partea cealaltă, dezvăluirile ce reies din dosarele unor personaje legate de serviciile de informații, cum ar fi cazul generalilor Păltânea, Ion Stan sau cazurile Crescent și Rompetrol (vezi interviul judecătoarei Camelia Bogdan)[5], ne relevă o lume paralelă, unde controlul civil pare mai degrabă o formă fără fond.

Primele discuții despre interpuși au apărut odată cu cerința instituirii controlului democratic civil pentru aderarea la NATO, atunci când au fost nominalizați în posturi de „controlori civili” persoane asupra cărora plana suspiciunea că ar fi ofițeri ai fostei Securități (vezi memoriile lui Mircea Răceanu). În campania electorală din 2014, au reizbucnit acuzațiile legate de ofițeri acoperiți (interpuși) în comisiile de control ale Parlamentului, în justiție sau în presă.

Chiar dacă este mai greu de dovedit, implicarea serviciilor de informații în politică și afaceri este cu atât mai periculoasă pentru statul de drept din România, pentru că ar crea o clasă privilegiată, deasupra legii, o oligarhie intangibilă.

Dar scopul acestui articol nu este de a face o investigație comprehensivă, ci de a oferi exemple evidente pentru argumentul pericolului prezentat de rețeaua interpușilor. Cea mai gravă implicație este aceea că aceste trei domenii (economic, politic și securitate națională) se întrepătrund și creează un nexus exploziv, prin care se distorsionează piața și competitivitatea, se creează obstacole în calea inovației și este generată o falsă elită, prin selecție negativă. Modelul social de succes azi nu este studentul eminent care inovează, apoi deschide o afacere start-up cu potențial de creștere regională, ci absolventul unei facultăți-fantomă, care lipește afișe în campania electorală, apoi este nominalizat pentru o funcție în politică, absolvă un curs scurt la un ”colegiu de siguranță națională”, de unde este promovat în Liga Mare și devine un interpus, asigurându-și protecția ”sistemului”.

În concluzie, cred că fenomenul interpuşilor reprezintă o vulnerabilitate a statului român și, în final, sufocă dezvoltarea României. Pare că trăim într-o subtilă democraţie neliberală, în sensul dat de Fareed Zakaria – pare că sistemul ”siloviki”, construit în Rusia la vedere a fost reprodus, mai subtil, în România, prin simularea democrației și economiei de piață.

Cheia destructurării ”sistemului” se află însă în descoperirea ”păpușarilor” și destructurarea rețelei lor de putere, care le generează interpușilor sentimentul de intangibilitate și le asigură protecție în fața justiției. Provocarea cea mare este desfacerea acelei ”matrioșka” pe cale judiciară. Cum se poate face asta?

În primul rând, jurnaliștii de investigație și procurorii trebuie să continue, curajos, efortul de cercetare, urmând ca justiția, sub garanția mecanismului MCV, să acționeze concertat pentru a realiza principiul ”domniei legii”. Trebuie să conștientizăm că lupta împotriva corupției necesită o strategie ”surge”, de tipul celei promovate de generalul Petreus în Irak, adică prin suplimentarea de resurse și voință politică și civică. Puterile acordate DNA-ului și serviciilor de informații pot să fie suplimentate, constituțional și legal, dar pe perioadă limitată. Nu trebuie să ne punem toate așteptările doar în ”binomul DNA-SRI” sau să așteptăm ”să vină americanii”.

Pentru obiectivitate și legitimitate trebuie să se constituie o comisie de verificare a suspiciunilor legate de serviciile de informații. O comisie de investigație de tipul Comisiei Church[6], din SUA, ar putea elucida suspiciunile de implicare a serviciilor în afaceri de corupție la nivel înalt, prin interpuși (firme sub acoperire sau ofițeri acoperiți).

În al doilea rând, cercetătorii în științe sociale trebuie să pună și ei umărul la studierea cauzelor corupției și la designul unor politici publice anti-corupție. În contextul existenței interpușilor la toate nivelurile, nu mai știm cine este ”principalul” și cine este ”agentul”, cine dorește combaterea corupției sistemice și cine poate susține această campanie.

Fără a diminua importanța vârfului de lance ”binomul SRI-DNA”, cum îl denumește mass-media, nu cred că acesta trebuie să fie ”Principalul” anticorupției, ci trebuie constituită o coaliție a schimbării, care să includă politicieni curați, organizații neguvernamentale, mediul academic și sistemul juridic. Asistența occidentală – în special UE, dar și partenerii strategici – trebuie să continue eforturile fără teama că îl zgândăresc pe Putin sau clasa politică autohtonă. Ușile lor trebuie să rămână deschise pentru coaliția anticorupție.

Dar acesta este deja un ”proiect de țară” ce excede cu mult obiectivul acestui articol.

Contributors: http://www.contributors.ro/economie/interpu%C8%99ii/

NOTE____________________

[1] “Vâlcov a întocmit planul de afaceri pentru firmele înfiinţate prin interpuşi” , Mediafax, 25 martie 2015, disponibil la: http://www.mediafax.ro/social/valcov-a-intocmit-planul-de-afaceri-pentru-firmele-infiintate-prin-interpusi-documente-anchetatori-14048255

[2] ”Despre organizatiile criminale, liderii lor si cantece de ocna”, Sorin Ovidiu Vantu, Blog personal, 1 decembrie 2014, accesibil la: http://sov.ro/2014/12/01/capitolul-3-bis-despre-organizatiile-criminale-liderii-lor-si-cantece-de-ocna

[3] Cosmin Vaideanu, ”Sergiu Băhăian, condamnat la 16 ani de închisoare pentru înşelăciune”, Gândul, 12.03.2015, accesibil la: http://www.gandul.info/stiri/sergiu-bahaian-condamnat-la-16-ani-de-inchisoare-pentru-inselaciune-13977302?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+GandulNews+%28Gandul_News%29

[4] RISE,  ”Interpușii “Al Qaeda” din România: fraude și identități furate”, 14 oct.2014, disponibil la: http://www.riseproject.ro/articol/paravanul-al-qaeda-fraude-si-identitati-furate

[5] ”Ce s-a întâmplat cu banii din conturile Securităţii sau din creanţa Rompetrol-Libia. Explicaţia Cameliei Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu”, în Gândul, 10.03.2015, disponibil la: http://www.gandul.info/stiri/ce-s-a-intamplat-cu-banii-din-conturile-securitatii-sau-din-creanta-rompetrol-libia-explicatia-cameliei-bogdan-judecatoarea-care-l-a-condamnat-pe-dan-voiculescu-13964365

[6] Vezi ”Final report of the Select Committee to Study Governmental Operations with Respect to Intelligence Activities, United States Senate”, disponibil la: https://archive.org/details/finalreportofsel01unit

“Securitatea națională”: varză de Bruxelles

Săptămâna trecută, președintele Iohannis a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) Strategia națională de apărare iar CSAT a”promovat-o” şi a înaintat-o Parlamentului, care o va aproba în cadrul unei ședințe comune a ambelor camere, în data de 22 iunie a.c.. Nu este foarte clar dacă prin ”promovare” se înţelege că a fost aprobată, prin Hotărâre CSAT, ceea ce ar presupune o unanimitate de voturi a membrilor CSAT.

Strategia națională de apărare este cerută atât de Constituția României (art.65, lit.f) cât și de legislația românească dar, în același timp, este și o bună practică a politicilor de securitate națională din țările membre NATO. Acest document, numit în literatura de specialitate ”grand strategy”  sau ”strategie de securitate națională”, fundamentează planificarea strategică a statelor membre NATO. Pornind de la prevederile sale sunt elaborate, ulterior, documente strategice sectoriale și tot felul de planuri care guvernează activitatea instituțiilor de apărare, pentru cel puțin patru ani.

Dincolo de conținutul Strategiei naționale de apărare , publicată vineri 12.06.a.c. pe site-ul Administrației Prezidențiale, există serioase probleme conceptuale și legale, care merită să fie cunoscute și discutate de către publicul român. Mă așteptam ca, atât politicienii cât și societatea civilă, să folosească prilejul noii strategii de apărare pentru o dezbatere mai profundă, dedicată haosului conceptual și legislativ din sistemul de securitate națională.

În primul rând, este vorba despre definirea confuză a conceptelor de apărare naţională şi securitate naţională, în răspăr cu evoluția conceptelor euroatlantice, şi care au repercusiuni serioase  în practica politicii de securitate națională.

Astfel, din dorinţa de a fugi de eticheta de „securitate”, politicienii postdecembrişti au (re)inventat termenul de „siguranţă naţională”, adoptând, în 1991, Legea 51 a siguranţei naţionale, care reglementa activitatea serviciilor de informaţii. Păcatul originar al acestei legi este că, deși definește generos siguranța națională ca ”… starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român” , stabilește că instituțiile cu atribuțiuni în domeniul siguranței sunt doar serviciile de informații, sub coordonarea CSAT (art.6). Recent, profitând de necesitatea punerii în aplicare a noului Cod penal, Parlamentul a modificat titlul Legii 51/1991, care a devenit astfel, din 18 martie 2014, Legea securității naționale. În 2014 a dispărut -se pare- conotația negativă a termenului de securitate!

Pe de altă parte, tot politicienii postdecembriști au promovat conceptul de apărare națională, care se referea la măsurile destinate pregătirii statului pentru un eventual război clasic și la organizarea sistemului național de apărare (Legea apărării naționale nr.45/ 1994). În cadrul procesului de aderare la NATO au fost adoptate o serie de măsuri pentru realizarea controlului democratic  asupra armatei sau pentru planificarea apărării, lăsând ”siguranța națională” în afara luminii reflectoarelor. Această concluzie poate fi dedusă, simplu, studiind Legea planificării apărării nr. 473/2004, unde se vorbește doar despre armată și planificarea resurselor și nu este pomenită activitatea serviciilor de informații . Mai mult decât atât, în Constituția din 2003 a fost introdusă prevederea ca Parlamentul, în ședință comună, să aprobe strategia națională de apărare, ceea ce asigură un drept de veto al parlamentarilor asupra președintelui României. Care este problema?

O primă problemă este legată de definirea conceptelor de apărare națională și securitate națională în spațiul euroatlantic, care nu sunt două sfere distincte. ”Securitatea națională”, ca și concept multidimensional, în care apărarea națională este doar o dimensiune a securității naționale a fost teoretizată de către Berry Buzan și integrată, încă din 1991, în Conceptul strategic al NATO.

Securitatea națională este conceptul integrator, scopul final al politicii de securitate națională, iar instituțiile care lucrează pentru acel scop sunt organizate într-un complex sistem de securitate națională, ce cuprinde atât leadershipul politic civil cât și armata, jandarmeria, poliția, serviciile de informații și contrainformații. Securitate națională nu este doar apanajul serviciilor de informații, ele trebuie să rămână doar ”servicii”, să se ocupe de strategie și tactică și nu de politici de securitate. Există destule suspiciuni despre încălcarea liniei roșii de către servicii, relevate în presă chiar de către foști președinți (ofițeri acoperiți în justiție sau politică, afaceri de mare corupție etc). Să mai amintim și despre celebrul interviu al generalului Dumbravă, în care se spune că SRI nu se mai retrage din ”câmpul tactic” odată cu rechizitoriul instanței de judecată[1]?

O altă problemă o regăsim chiar în procesul promovării recentei Strategii naționale de apărare (SNAp). Conținutul SNAp 2015 nu face obiectul acestei analize, din motive de timp, totuși se poate remarca că autorii sunt conștienți de haosul legislativ și, de aceea, propun, în ultimul articol al Strategiei ”…revizuirea cadrului legislativ”.

Soluția aleasă, de promovare către Parlament a unei strategii de apărare (care este, mai degrabă, strategie de securitate națională) este nefericită. Astfel, la articolul 3, se spune că această strategie promovează conceptul de ”securitate extinsă”, care merge dincolo de apărare și cuprinde domenii precum ordinea publică, activitatea de informații, contrainformații și securitate, educație, sănătate etc. ”Buy one, get one free”, ar spune americanul, sau ”Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”, ar spune românul.

Același tip de abordare a avut-o și președintele Băsescu, în Strategia națională de apărare 2010, respinsă de Parlament. O primă implicație a Strategiei naționale de apărare, care livrează ”securitate națională extinsă”, este aceea că Legea CSAT nr.415/2002, revizuită în 2008, spune la articolul 4, pct.a aln.1 că va trebui promovată și Strategia de securitate națională.  Cum se va face aste lucru, din moment ce strategia națională de apărare se referă la ”securitatea națională”? În plus, din punct de vedere al conceptelor euroatlantice, apărarea națională este doar un instrument al securității naționale, așa că s-ar pune carul înaintea boilor.

Haosul legislativ și conceptual nu se oprește aici. Avem norme și strategii care funcționează, simultan, cu concepte diferite, de exemplu: Legea securității naționale (fostă lege a siguranței naționale) funcționează simultan cu ”Doctrina informațiilor de securitate” și cu ”Analiza de intelligence”. Avem strategii instituționale, cerute de Legea planificării apărării (473/2004), dar și strategii cerute de alte acte normative, precum HG 1807/2006 Metodologia de planificare strategica a institutiilor centrale din AP.

În ultimul rând, problema respectării termenelor de elaborare a strategiilor este iarăși de luat în seamă. Legea planificării apărării (2004) și Ordonanța de urgență 58/1998 au apărut tocmai din dorința de a asigura predictibilitate în politica de securitate națională, de prioritizare a obiectivelor și de planificare multianuală a resurselor, dar mecanismul nu a funcționat în nicio administrație. Înseamnă că, trebuie să ne punem un semn de întrebare asupra realismului unor asemenea norme. Chiar și în cazul unor democrații consolidate, cum ar fi SUA, deși Goldwater-Nichols Act cere președintelui Americii să prezinte o strategie de securitate națională în fiecare an, în cei aproape 30 de ani nu au fost elaborate decât 16 strategii. Ca atare, prevederea respectivă a devenit subiect de schimbare legislativă, ca fiind nefezabilă.

Concluzia, pe care am mai propus-o, fără succes[2], ar fi aceea de a alcătui o comisie de reformă a sistemului de securitate, care să analizeze atât suspiciunile în funcționarea instituțiilor de securitate (după modelul Comisiei Church, din SUA) cât și să elaboreze un studiu de foresight, propunând reforma sistemul de securitate pentru a face față provocărilor viitorului. Voi insista cu obstinație pentru acest lucru.

De altfel, în cadrul Universității din București, pregătim o dezbatere pe această temă, pe 22 iunie. Vom discuta capitolele unei cărți, în curs de apariție, despre formularea strategiilor de securitate în spațiul transatlantic.

AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS!

[1] Vezi ”Judecatorii si procurorii din Romania cer ambasadelor sa fie prezente in CSM la discutia despre implicarea SRI in justitie”, disponibil la http://www.unjr.ro/comunicate-de-presa/60-judecatoriisiprocuroriidinromaniacerambasadelorsafieprezenteincsmladiscutiadespreimplicareasriinjustitie.html

[2] ”No, hai ș-om mere”, Contributors, decembrie 21, 2014: http://www.contributors.ro/administratie/no-hai-%C8%99-om-mere/